Efectul Lucifer – Philip Zimbardo

M-am gandit sa fac o recenzie la o carte de psiho, pe care eu cel putin, am devorat-o. Mi-a placut foarte mult. Poate veti avea si voi ocazia sa o cititi. Sa incepem:

„Cat de bine ne cunoastem pe noi insine?  Cat de increzatori  putem fi cu privire la ceea ce am face sau nu am face in situatii pe care nu le-am mai intalnit inainte? Am putea, ca ingerul preferat al lui Dumnezeu, Lucifer, sa fim dusi in ispita de a le face altora lucruri inimaginabile?”

Philip Zimbardo, renumitul expert in psihologie sociale, ne raspunde la aceste intrebari in cartea sa “Efectul Lucifer” sau “Cum ajung oamenii buni sa faca rau”. Carte se bazeaza pe un experiment, pe care acesta l-a realizat in 1971.  Acesta a fost unul intre cele mai controversate experimente cu oameni,cunoscut ulterior sub numele de “Stanford Prison Experiment”. Experimentul si-a propus sa cerceteze daca in anumite contexte, tinand cont de variabile situationale, oamenii buni, obisnuiti, isi pot pierde umanitatea.

Au fost selectati un grup de 24 de stundenti la Stanford, fara antecedente penale, neconsumatori de droguri, inteligenti, fara probleme medicale, echilibrati. Desi stiau ca fac parte dintr-un experiment, pentru care erau platiti cu 15USD/zi, studentii au fost rapid transportati intr-o inchisoare improvita, foarte asemanatoare cu cele reale, si au fost impartiti prin tragere la sort in “gardieni” si “prizonieri”. Cartea prezinta in detaliu studiul privind transformarea studentilor, pe masura ce jucau rolurile atribuite – roluri care au devenit in cele din urma prea reale.

In inchisoare li s-au aplicat procese psihologice care au puterea de a-i determina pe oamenii buni sa faca rau: depersonalizarea, obedienta fata de autoritate, pasivitatea in fata amenintarilor. Detinutilor li s-a dat un numar. Trebuiau sa se adreseze unul altuia doar cu numerele. Nu aveau voie sa vorbeasca despre situatia lor ca fiind un “experiment” sau “simulare”,ei sunt inchisi pana la eliberare. Li s-au dat rochii, in loc de uniforma de puscarie, cu toate ca erau de genul masculin. Nu aveau voie sa poarte lenjerie intima si au fost tunsi la zero. Au fost pusi in lanturi si au fost treziti cu brutalitate in fiecare noapte la ora 2:30, in sunete de fluier. Si lista poate continu.

Gardienii nu aveau reguli stricte. Aveau libertatea sa face orice doreau.  Desi stiau ca se afla intr-un experiment, asumarea unui rol face ca valorile umane manifestate anterior sa dispara. Dupa cum va asteptati, “gardienii” fac exces de zel si devin violenti. Gasesc pedespse inventive si se folosesc de metode psihologice pentru intimidare. Desi initial, “detinutii” se revolta, acestia devin depresivi si prezinta simptome de stres cronic.

Este o carte fenomenala. Cu toate acestea, concluziile trase din aceasta carte sunt amare: suntem invulnerabili la rau. Pusi in fata unor situatii favorabile, ne putem pierde umanitatea.

In cele peste 800 de pagini, sunt folosite jurnale de analiza si transcrieri ale casetelor video. De asemenea, cartea prezinta si alte cazuri de torturi din inchisorile americane (in special din Abu Ghraib).

Depre rolul de detinut

Doug – 8612 : “Conditiile materiale, gardienii, celulele si toate acestea nu contau pentru mine – ca atunci cand eram dezbracat si in lanturi, asta nu m-a deranjat. Partea cu capul, partea psihologica, a fost cea mai rea. Faptul ca stiam ca nu pot iesi daca vreau..nu-mi place sa nu pot merge la baie cand vreau. Faptul ca nu pot alege ma termina”.

Despre puterea rolului de gardian

Gardianul Geoff Landry : “Este aproape ca o inchisoare pe care o creezi singur – intri in ea si devine definitia pe care ti-o dai tie, devine ca niste pereti si vrei sa iesi, vrei sa poti spune tuturor ca asta nu sunt Eu, eu sunt o persoana care vrea sa iasa si sa arate ca este libera si care are propria vointa, nu sunt tipul sadic de persoana care se bucura de asa ceva”.

Gardianul Varnish: “Aceasta experienta a fost valoroasa pentru mine, absolut. Ideea ca doua grupuri aproape identice de student, in doar o saptamana, pot deveni doua grupuri sociale disparate, dintre care unul are si foloseste puterea asupra celorlalti, in detreimentul lor, este inspaimantatoare. Am fost surprins de mine. I-am pus sa se eticheteze unii pe altii si sa curate toaletele cu mainile goale. I-am considerat pe detinuti “vite” si ma gandeam ca trebuie sa-i supraveghez ca sa nu incerce ceva”.

Despre gardieni buni si rai

Gardianul John Landry: “Dupa ce am vorbit cu detinutii, ei mi-au spus ca sunt un gardian bun si mi-au multumit. In interiorul meu stiam ca sunt un rahat. Curt s-a uitat la mine si am stiut ca stie. De asemenea, stiam si ca in timp ce eram bun si corect cu detinutii, m-am dezamagit pe mine insumi. Am lasat sa se petreaca bestialitati si nu am facut nimic, doar m-am simtit vinovat si am fost un tip dragut. Credeam cu sinceritate ca nu puteam face nimic. Nici macar nu am incercat. Am facut ce faceau si ceilalti. Am stat in biroul gardienilor si am incercat sa uit de detinuti”.

Cartea este editata de nemira.

Sper ca v-am trezit interesul si scuze pentru postul kilometric :))

Voi ce carti mai cititi?

Nota: 5/5