Fata Disparuta – Gillian Flynn

220xNx2539.jpg.pagespeed.ic.3Qj1fTkfv1Aceasta carte mi-a intrecut toate aspteptari. Am inceput sa o citesc lent, fara tragere de inima. Primele 100 de pagini cred mi s-au parul destul de plictisitoare si fara prea multe elemente care sa te atraga. Iar apoi a venit BUM-ul. Toata actiunea a fost schimbata la 360 de grade, si tot ceea ce credeai ca stii s-a dovedit a fi eronat. Din acest moment incep surprizele si efectiv nu vei mai putea lasa cartea jos din mana.

Romanul este structurat pe trei parti:

I. Baiatul pierde fata. Dupa cum va spuneam, aceasta parte mi s-a parut cea mai anosta, sau cel putin inceputul ei. Facem cunostinta cu personajele principale si anume: Nick si Amy. Avem in primul rand actiunea privita din perspectiva lui Nick  luand parte la gandurile acestuia si in al doilea rand, actiunea privita din perspectiva lui Amy cu ajutorul jurnalului sau. In momentul in care Nick isi gaseste casa ravasita si pe a sa sotie, Amy, disparuta, lucruri devin anapoda. Nick joaca rolul sotului adulter, care nu isi mai apreciaza sotia si o ignora. In curand, pe baza dovezilor stranse de catre organele specializate, devine suspectul principal. Noi, ca cititori constienti de gandurile lui Nick, vom fi siguri ca acesta nu ar putea fi vinovat. Dar mai apoi, vin exact aceste probe adunate de politisti care spun contrariul, si ajungi intr-un final sa nu mai stii ce sa crezi. Amy – prin prin prisma jurnalului sau- este prezentata ca unica fiica „rasfata” a familiei Elliott, si totodata personajul principal al unor carti pentru copii. Din jurnalul acesteia ne dam seama ca este acel gen de femeia capabila sa accepte toate „toanele” barbatului sau, o femeie slaba care sufera in tacere.

II. Baiatul cunoaste fata. Va spun cu mana pe inima ca autoarea are un talet deosebit de scriere, prin care iti manipuleaza gandurile si sentimentele. Aceasta parte a cartii este efectiv socanta. Tot ceea ce credeai ca stii este sucit si rasucit, ajungand intr-un punct in care iti vine sa dai cu cartea de pereti.

Asta a fost reactia mea cand am citit primele randuri ale acestei parti:

3q2eah

III. Baiatul recapata fata (sau viceversa). Ajungem in aceasta parte a cartii in care firul actiunii incepe deja sa se lege. Apoi autoarea vine iar cu o rasturnare de situatie. Sau cel putin, nu acesta ar fi trebuit sa fie firul logic al evenimentelor. Finalul m-a dezamagit un pic. Ma asteptam la ceva mai mult, sau macar o replica care sa te lase perplex. Nu spun ca nu a fost bun, dar asteptarile mele erau un pic prea ridicate. Mi s-a intamplat exact ca in Iuresul Sabiilor (George Martin): dupa evenimentele frapante la care am luat parte, Festinul Ciorilor mi s-a parut „lejer”. Asteptam ceva mai mult, si mai mult, si mai mult…..

Sunt foarte curioasa cum este aceasta autoare in realitate. Aplica oare si in viata de zi cu zi, ideile exceptionale pe care le transpune in aceasta carte? Daca raspunsul este afirmativ, inseamna ca este vai si amar de cei din jurul ei :))) (Cine a citit cartea, sau cei care o vor citi, vor intelege la ce ma refer).

In concluzie, mi-a placut foarte mult acest roman. Are o actiune trepidanta, personaje complexe si foarte bine creionate, mister si dragoste bolnava. Obsesia, gelozia si slabiciunea sunt expuse in toata splendoarea lor. Pana la urma, tot acest joc riscant din dragoste, s-a format pe baza unei iubiri insultate, jignte si indiferente.

Recomand aceast roman oricui! Este acel gen de carte in care continutul explodeza de adrenalina!

Nota: 5/5

„E tulburator sa rememorezi o amintire calda si sa te simti in acelasi timp infrigurat pana la oase”

„Se uita la mine de parca as fi un obiect caruia, la nevoie, i se poate face vant. Privirea asta a lui, de fapt, mi-a dat fiori”

Date despre carte:

  • Titlul in romana: Fata Disparuta
  • Titlul original: Gone Girl
  • Editura: Trei
  • An Aparitie: 2013
  • Nr. pagini: 616semnatura roxi
  • Unde o puteti gasi: Libris 
Anunțuri

7 gânduri despre “Fata Disparuta – Gillian Flynn

    • Daaa! Asta e tot farmecul! Am inteles ca si Adevarul despre cazul Harry Quebert ar fi la fel de interesanta. Sa vad cand am timp sa ma apuc si de ea. Btw, mi-a venit comanda cu Starters!! Am profitat de promo de la Elefant si mi-au trimis si 3 enciclopedii despre Film. Destul de interesante. 😀

      • Si eu am auzit numai de bine despre Adevarul… Of, dar cate am pe lista.. nici nu stiu cand o sa ajung si la asta. Si as mai vrea sa citesc si noua carte a lui JK Rowling, am inteles ca e minunata, de asemenea si pe aia dinainte ca tot nu am apucat.. numai ca timpul asta nu prea tine cu mine :))

  1. felicitari pentru recenzie! ai avut de citit multe pagini care te-au tinut cu sufletul la gura! se pare ca este un roman foarte bun!
    Vreau neaparat sa te intreb ceva, ma tot gandesc sa imi cumpar Magazinul de sinucideri, asta dupa ce am vazut animatia care mi-a placut foarte mult, problema este ca am tot cerut pareri, si am aflat ca animatia difera fata de carte?! tu ce crezi? e modificat mult finalul din ecranizare cu finalul din carte?! daca nu are un final moralizator nu imi place, as vrea sa fie ca ecranizarea! stiu ca ai citit-o si ai spus ca finalul te-a lasat wow:D! Chiar nu reuseste Alan sa le vina de hac sinuciderilor ca in animatie?

    • Multumesc frumos! Intr-adevar sunt destul pagini, dar nu iti dai seama cum se duc. Se parcurg foarte usor. Merita citita!
      Cat despre Magazinul de sinucideri, nu prea stiu ce sa iti spun. Sincer nu am vazut animatia cap-coada, doar cateva secvente: si nu stiu exact cum se termina. Asa ca, nu vreau sa iti spun cum se termina cartea, pentru ca, in cazul in care o citesti si finalul difera, sa nu iti stric surpriza. Mie mi-a placut foarte mult si este foarte socant si marcant. Si este moralizator intr-un fel. Depinde in ce fel il privesti. Eu zic ca o sa iti placa. Daca o citesti, sa imi spui si mie cum ti s-a parut! :*

      • Ms, in animatie magazinul devine restaurant, sora lui Alan se casatoreste cu un tip care vroia sa se sinucida, iar tatal lui Alan ii da otrava unui ultim om care vroia sa moara, pe furis. Te anunt daca imi iau cartea si iti spun. Momentan am inceput Cronicile din Narnia:-) , suntfrumoase, magice, imi amintesc de copilarie

      • Nici unul dintre acestea nu este elementul socant despre care vorbeam!! 😀 Concluzia: citeste cartea:)) Mie mi-au placut filmele cu Narnia ❤

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s