Apa pentru elefanti – Sara Gruen

maybe banner22

Recenzie participanta la Provocarea Verii

apa-pentru-elefantiM-am apucat de aceasta carte gandindu-ma ca voi da peste o lume magica a circului, peste un cadrul mirific, care sa se asemene intr-o oarecare masura cu cea din Circul Noptii. Nu a fost asa. Am dat peste un decor mohorat, sumbru, cu elemente tragice, descrise pana la cele mai mici detalii. Trist este ca si in realitate, acest camuflaj feeric al circului, nu este decat o farsa. Ceea ce se intampla in spatele cortinei este cu adevarat crud. In momentul in care luminile se aprind, rand pe rand, clovni, animale, acrobati si magicieni, ies la iveala. Numerele lor te tin cu sufletul la gura pana la sfarsitul spectacolului, cand toata aceasta magie dispare. Insa nimeni (sau aproape nimeni), nu se gandeste la persoanele din spatele acestor demostratii, la animalele care traiesc in conditii indecente, la oboseala si osteneala pe care o depun, pentru a putea oferi cateva momente de bucurie si entuziasm celor mici si celor mari deopotriva.

Romanul expune o astfel de lume: o lume saraca, mereu in schimbare si miscare, o viata traita in trenuri, corturi si rulote. Aceasta familie, cu personaje care mai de care mai ciudate, au crescut si au evoluat odata cu circul, au depus sacrificii, au muncit  si au suferit. In centrul romanului se afla Jacob, el fiind totodata si personajul prin prisma caruia luam parte la actiune. Mi-a placut aceasta tehnica de alternare a prezentului cu trecutul. Jacob, batran fiind este internat intr-un azil. Datorita venirii unui circ in oras, acesta isi aduce aminte de vremurile odata apuse; vremuri in care facea parte din aceasta echipa a circului, alaturi de care a trecut peste multe obstacole, a suferit si a iubit.

Inceputul romanului mi-a placut destul de mult, insa pe parcurs, m-am cam plictisit. Abia asteptam sa vad cum se va termina, insa nu a fost nimic iesit din comun. Acelasi final previzibil ca si in cazul filmului. Greseala mea a fost ca am vazut filmul atunci cand a aparut (acum 2-3 ani??) si mi-au ramas intiparite in minte imaginea personajelor, aka: Robert Pattinson si Reese Witherspoon.

In carte, nu mi-a placut deloc de Marlena. Chiar mi s-a parut o fiinta patetica: casatorita cu unul dintre conducatorii circului, un om hapsan, nemilos si intotdeauna nervos. Serios? Cum poti sa stai cu o astfel de persoana? Bineinteles ca atunci cand il intalneste pe Jacob, doreste sa isi paraseasca sotul, dar nu o face de….frica. Cred ca singurul motiv pentru care am suportat-o pana la sfarsit, a fost faptul ca personajul ei a fost intrepretat de catre Reese, actrita pe care o ador.

Am vrut sa imi placa cartea asta mult mai mult, dar nu a fost asa. Nu pot sa spun ca m-a dezamagit, dar se putea si mai bine.

Sfat: NU va uitati la film inainte de a citi cartea!!!

Nota: 4/5

„Fata mea. Dau porridge-ul deoparte si-mi deschid oglinda toaletei. Ar fi trebuit sa ma obisnuiesc pana acum, insa, cumva, ma astept sa vad tot chipul pe care-l stiam. In locul lui insa dau peste o papusa apalasa, cu cap din mar scobit, zbarcita si plina de pete, cu urdori si pungi sub ochi si cu urechi mari si pleostite. Din teasta ei patata rasar catvea smocuri absurde de par alb. Incerc sa-mi netezesc firele cu dosul palmei si inghet la vederea mainii mele batrane, asezate pe capul meu batran. Ma aplec si deschid ochii larg, incercand sa vad dincolo de carnea cazuta. N-are nici un rost. Oricat m-as uita in ochii mei albastri laptosi, nu ma mai pot regasi. Cand am incetat sa fiu eu?” (citatul acesta mi-a placut extrem de mult )

Date despre carte:

  • Titlul in romana: Apa pentru elefanti
  • Titlul original: Water for elephants
  • Editura: Humanitas
  • Colectia: Raftul Denisei
  • An Aparitie: 2009
  • Nr. pagini: 360
  • Unde o puteti gasi: Libris
Anunțuri

3 gânduri despre “Apa pentru elefanti – Sara Gruen

  1. Mare dreptate!!! Si eu m-am uitat la film atunci cand a aparut, si in carte am asociat toate personajele cu actorii respectivi. Cartea este foarte buna insa filmul a fost un pic mai bun, cert este ca mie mi-a placut faptul ca filmul a respectat in totalitate subiectul cartii, fiindca sunt si filme care strica de tot imaginea unei carti.

  2. Sfat: sa nu citesti niciodata Parfum de femeie de Giovanni Arpino! Ce e cartea ce e filmul cale luuungaaaa sa ajunga. Mie mi-a placut mult Scent of a woman cu Al Pacino si mi-am cumparat cartea cu gandul ca imi va placea ca filmul dar am ramas uimita cat de proasta este cartea si nu are nicio legatura cu filmul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s