Recenzie: Ines a sufletului meu – Isabel Allende

descărcareAm primit “Ines a sufletului meu“  pentru recenzie de la librăria online Libris. Vreau să le mulţumesc şi să vă reamintesc de colecţiile de cărţi online  în română, cărţi în engleză, toate disponibile pe site. Această carte o veţi găsi la reducere la preţul de numai 33,25 ron şi transport gratuit prin curier rapid doar în această librărie online.

Ines a sufletului meu a fost o lectură total diferită faţă de ceea ce am citit până acum. Dăcă iniţial o asemănam cu volumele lui Jules Verne, în final am ajuns să o asemăn cu Kate Morton. Este o carte plină de aventuri, dragoste, momente amuzante, momente triste, lacrimi şi trădări. Să facem un exerciţiu de imaginaţie să înțelegeți mai bine: închipuiți-vă o Spanie a secolului XVI, populată de oameni modești, fără prea multe scopuri în viață, în care căsătoriile erau aranjate și războaiele lungi și pline de cruzime. În toată această mulțime plată, se face cunoscută Ines, un personaj cu o tărie de fier, cu o voință nesfârșită, cu o ambiție greu de doborât. Această femeie va trece prin cele mai crunte întâmplări, va pune la respect mulți bărbați, va îngriji răniți, și va încerca să facă dreptate. Plecând într-o aventură în Lumea  Nouă, Ines va lua parte la cucerirea Regatului Chile și în final, va ajuta la întemeierea orașului Santiago. După ce ați vizualizat aceste scene, pline de cruzime și atrocități (nu poți pune bazele unui oraș cu o floare, nu?), imaginați-vă acum și cealaltă extremă, plină de senzualitate și sentimente puternice. Este greu? Ei bine, asta a reușit să redea Isabel Allende în cele 311 pagini ale prezentului roman. O luptă continuă între bine și rău, între putere și iubire, între orgoliu și supunere, inocență și culpabilitate, sacrificiul pentru patrie în defavoarea iubirii.

Este o carte cu încărcătură emoțională, care te roade, te macină, și te face vulnerabil la evenimentele prezentate. Isabel Allende aInés de Suarez scris un roman la persoana I, dovedindu-și astfel calitățile impresionante de povestitor. Ines, personajul principal, din prisma căruia sunt prezentate evenimentele, este unul dintre cele mai puternice caractere întâlnite de mine. Este imposibil ca „vocea” sa să nu îți rămână impregnată în memorie și să te bântuie mult timp de acum încolo. Această carte te va face să îți pui întrebări de tipul: Oare EU aș avea forța să trec peste orice greutate? Să o scot la capăt atunci când mă simt înfrânt(ă)?

A existat totuși și o mică particularitate care mi-a displăcut. Și anume, faptul că, unele detalii ne sunt furnizate încă din primele pagini. Mi-ar fi plăcut să le aflu la sfârșitul cărții, pentru a intensifica suspansul și … durerea. Cu toate că a dezvăluit de la început o parte din evenimentele ce aveau să se întâmple, Allende reusește în final să îți dea lovitura de grație și să te lase cu buza umflată.

Este o carte FRUMOASĂ!

Un mic paragraf pentru a vă incita simțurile:

Vă spuneam că am cel puțin șaptezeci de ani bine trăiți, însă sufletul și inima, încă neieșite din clocotele tinereții, se întreabă ce naiba s-a întâmplat cu trupul. Mă uit în oglinda de argint, primul cadou pe care mi l-a făcut Rodrigo la căsătorie, și n-o recunosc pe bunicuța asta căruntă care îmi întoarce privirea. Cine să fie asta care-și râde de Ines cea adevărată? O cercetez mai atent, sperând să zăresc în fundul oglinzii codana cu genunchi juliți care am fost odată, fata care fugea prin grădini pe ascuns ca să facă dragoste, femeia matură și pătimasă care dormea în brațele lui Rodrigo de Quiroga. Sunt pitite pe-acolo, sunt sigură, dar nu reușesc să le văd. Astăzi nu mai încalec iapa, nu mai port armură și sabie, dar nu pentru că mi-ar lipsi curajul, căci îl am din belșug, ci pentru că m-a trădat corpul.

Mulțumesc librăriei online LIBRIS pentru ocazia oferită de a citi și recenza această carte!

Date despre carte:

  • Titlul în română: Ines a sufletului meu
  • Titlul original: Ines del alma mia
  • Traducere de: Cornelia Rădulescu
  • Editura: Humanitas
  • An Aparitie: 2009
  • Nr. pagini: 312
  • Unde o puteti gasi: Libris
Anunțuri

5 gânduri despre “Recenzie: Ines a sufletului meu – Isabel Allende

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s