„Când vei începe să scrii propria istorie a acestor timpuri, va fi sarcina ta să tai, să piepteni și să răsuceşti cuvintele mele, să le împleteşti într-o țesătură după propria concepţie. Platon credea că fiecare copil născut este un suflet care se întoarce la viață. În timp ce compilam aceste pagini, am fost atât de absorbit de amintirile mele, încât cred că m-am întors aievea în timp și mi-am retrăit viața, aşa cum a fost ea cu douăzeci și patru de ani în urmă, când eram tânăr și credeam că lumi noi mă aşteptau să le descopăr, că republica noastră putea prospera, și Italia noastră putea fi salvată. Din păcate, aşa cum a scris Seneca, Sed fatis trahimur: Ursitoarele ne țes soarta”.
Nu mă consider o fană a romanelor istorice şi tocmai din acest motiv nu am citit foarte multe cărți de acest gen. Însă, descrierea acestei cărţi m-a intrigat şi fascinat, fiindu-mi imposibil să rezist tentaţiei.
Acţiunea din Conjurația lui Machiavelli se desfăşoară în Italia, la începutul secolului al XVI-lea. În această perioadă Renaşterea atingea apogeul cu noi inovaţii în artă, literatură, ştiinţă şi filozofie. Învăţaţii Renaşterii, prezenţi şi în romanul nostru, promovau spiritul critic, aşezând raţiunea mai presus de credinţă şi tradiţie. Se dezvoltă o nouă concepţie despre om, promovând ideea că acesta este o fiinţă liberă, autonomă, creatoare, şi se fundamentează metodele cercetării experimentalo-matematice a naturii. La polul opus, remarcăm decăderea politică şi CONTINUAREA AICI