Recenzie: Cantecul pasarilor – Sebastian Faulks

lt_faulks_cantecul_pasarilor_cvrCarti despre razboi s-au tot scris si se vor mai scrie. Insa Cantecul Pasarilor are ceva aparte. Imbina dragostea cu luptele crancene din razboi, cu emotiile soldatilor, cu evenimente atroce si iubirile neimplinite. Nu pot spune ca am lecturat multe volume despre razboi si cu atat mai putin despre Primul Razboi Mondial, insa nici nu am avut vreodata un interes de a citi despre el. Insa aceasta poveste te face sa simti razboiul ca si cum ai fi fost prezent, iar cuvintele folosite de Sebastian Faulks transmit foarte multa emotie. Imaginile soldatilor din transee si a celor din primele linii, care se confrunta cu moarte sigura, sunt coplesitoare, durereroase, sfasietoare. Totodata esti acaparat de vina celor care au supravietuit, recunostinta fata de cei din tuneluri si de sentimentele de neputinta a celor care au pierdut persoane dragi pe campul de lupta. Au fost momente in care am pus cartea jos deoarece brutalitatea evenimentelor prezentate era prea coplesitoare.

Personajul principal Stephen Wraysford ne este prezentat atat inainte de razboi cat si in timpul acestuia. Mi-a placut foarte mult povestea din timp de pace, din primele 100 de pagini in care ne este prezentata iubirea dintre Stephen si Isabelle. Pasiunea celor doi va transcede paginile si va ramane in memoria cititorilor de-a lungul naratiunii. Restul personajelor, indiferent daca erau principale sau secundare, au fost foarte clar conturate, realiste, transmitand cititorului starile de angoasa, de suferinta prin care treceau.

Scenele de razboi iti provoaca o stare de disperare si te fac sa te simti rau: Sebastian Faulks va reusi sa MV5BMTQwNzU2NDU2N15BMl5BanBnXkFtZTcwNzg4OTQzNw@@._V1_SX214_AL_iti redea o viziune de cat de lipsit de ratiune si teribil a fost razboiul, de cate vieti omenesti s-au pierdut si prin ce lucruri teribile au trecut soldatii.  Lucruri care ar fi putut fi evitate. Cosmarurile, sentimentele de vina, lupta cu ranile invizibile, sunt doar cateva dintre consecintele negative care ii va bantui pe cei care au supravietuit. Deosebit de interesant si in acelasi timp printre cele mai tulburatoare, au fost experientele soldatilor din subteran. Nu am regasit in alte carti prea multe referinte la acestia si era destul de greu sa imi imaginez incercarile prin care au trecut. Faulks aduce in lumina povestea acestor soldati, care a constituit in mod clar o parte esentiala a marilor batalii descrise in carte.

Daca va plac cartile cu un puternic impact vizual si cu limbaj descriptiv, atunci CANTECUL PASARILOR este pentru voi. Si chiar daca aceasta carte este trista si violenta pe alocuri, este foarte greu de lasat din mana.

Nu dispretuim, aroganti, bombardamentul, dar ne-am pierdut puterea de a ne teme. Obuzele cad asupra liniilor secundare, si noi stam de vorba mai departe. Mai e si acum sange, desi nu-l mai vede nimeni. Un baiat zacea fara picioare acolo unde oamenii isi luam ceaiul de la bucataria mobila. Au pasit peste el.  Am incercat sa ma impotrivesc alunecarii in aceasta lume ireala, dar imi lipseste puterea. Sunt obosit. Acum mi-e obosit sufletul.”

Nu stiu ce am facut ca sa trebuiasca sa traiesc aceasta existenta. Nu stiu cu ce a gresit fiecare dintre noi ca sa incline lumea pe aceasta orbita nefireasca. Am venit aici numai pentru cateva luni. Nici un copil si nici o generatie viitoare n-au sa stie cum a fost aici. Nu vor intelege niciodata. Cand se va sfarsi, vom merge tacuti printre cei vii si nu le vom spune.”

 Pentru cei interesati, cartea a fost ecranizata in 2012 de catre BBC, intr-o mini serie!

MULTUMESC EDITURII LITERA PENTRU OCAZIA OFERITĂ DE A CITI SI RECENZA ACEASTA CARTE!

Anunțuri

3 gânduri despre “Recenzie: Cantecul pasarilor – Sebastian Faulks

  1. Am vazut acum ceva timp miniseria si chiar m-a impresionat. Imi pot imagina ca povestea citita este mult mai profunda, mai emotionanta. Poate ca intr-o zi o sa-mi fac curaj sa o incerc si eu. Felicitari pentru frumoasa recenzie!

  2. Am sărit peste această carte şi nici nu ştiam că a fost realizată o miniserie. Mi-a plăcut recenzia ta. Se vede că ţi-a plăcut cartea. Sunt curioasă şi eu, deşi am o listă tare lungă de lecturi înainte. Dar o scriu şi pe asta :)) pentru că şi mie (apropo tot Roxana mă cheamă şi pe mine) îmi place să citesc, aşa cum am înţeles că-ţi place şi ţie. Felcitări şi la cât mai multe lecturi bune şi recenzii inspirate.

  3. Mi-am comandat și eu cartea și abia aștept să o citesc. Sincer, nu am fost mereu fană a cărților despre războaiele mondiale, fiindcă am impresia că ele au acaparat noțiunea de ficțiune istorică și de aceea toată lumea le cere. Sper ca această lectură să nu mă dezamăgească.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s