Recenzie: Tatal celuilalt copil – Parinoush Saniee

675620 De la libraria online Libris, am primit pentru recenzie prezentul volum, si anume Tatal celuilalt copil de Parinoush Saniee. Vreau sa le mulţumesc si sa va reamintesc de colectiile de carti online  in romana, carti in engleza, toate disponibile pe site. Ca si noutati, pe site-ul librariei gasiti jocuri pentru cei mici si cei mari deopotriva, filme, muzica si ceaiuri pentru a face din experienta lecturii, o placere. Aceasta carte o veti gasi la pretul de numai 26,55 ron si transport gratuit prin curier rapid doar în această librarie online.

     La o simpla cautare pe Google cu titlul acestui roman, vor aparea zeci de rezultate cu pareri, cronici si recomandari. Deoarece in ultima perioada atentia mea este indreptata tot mai mult spre cartile din Orientul Mijlociu, spre obiceiurile si traditiile oamenilor din aceasta zona, un roman cu actiunea plasata in Iranul contemporan nu putea decat sa imi starneasca curiozitatea. Prin urmare m-am apucat de ea cu o doza crescuta de incredere si cu mari asteptari. Si da, ar fi putut fi o cartea exceptionala, daca nu ar fi fost scrisa dintr-o rasuflare, daca ar fi fost mai mult documentata si mai atenta la detalii. Parinoush Saniee a mascat sub forma unui roman o problema de psihologie educationala si totodata de parenting, care din pacate, este intalnita tot mai des, indiferent de cultura si statutul social al parintilor.

         In centrul povestii il avem pe Shahab, un copil aparent inadaptat si catalogat de toti din jurul sau, drept prost, retardat mintal, deoarece la varsta de 4 ani acesta inca nu vorbea. Facand parte dintr-o familie cu 3 copii, printre care Arash – „copilul tatalui” – tanarul ascultator, inteligent, laudat de profesori si considerat mandria familiei, Shadi – fetita zgoblie, vesela si cu zambetul pe buze, iubita de toti membrii familiei, Shahab isi traia existenta cu greu, fiind condamnat la singuratate, respingere din partea tatalui, batjocorit si lasat deoparte la toate activitatile familiei. Singurul loc in care Shahab gasea sprijin era in bratele mamei sale. Aceasta era singura care il intelegea, il iubea neconditionat si ii lua apararea cand toti ceilalti se opuneau.

„Din ziua in care am descoperit ca sunt prost, am devenit sensibil la acest cuvant, iar cand eram strigat asa, ma infuriam, tipam, spargeam ceva sau loveam pe cineva si faceam un taraboi in toata regula. Insa in clipa in care am acceptat realitatea, m-am purtat altfel: nu-mi mai ieseam din fire cand auzeam vorba aceasta, desi mi se punea un nod in gat, o gheara imi strangea inima, totul mi se intuneca in fata ochilor si mi se parea ca nici soarele nu mai straluceste.”

      Mediu familial in care traieste Shahab este unul disfunctional, cu un tata care lucreaza pana la epuizare, cu o mama frustrata care nu isi traieste viata asa cum si-ar dori, cu o atmosfera trista, unde nu exista comunicare, veselie si bunavoie. Fiind privat de dragoste si primind mult mai putina afectiune decat i-ar fi fost necesara, Shahab dezvolta o problema patologica, manifestata prin refuzul de a vorbi. Cu o stima de sine scazuta si confruntandu-se cu iluzia neputintei absolute „nu sunt bun de nimic”, Shahab se inchide in sine si alege sa vorbeasca cu prietenii sai imaginari Babi si Asi. Deocarece si-a format o gandirea negativa, prin aprecierea nerealista a expectantelor fata de sine si a propriilor posibilitati, pe fondul vulnerabilitatii, Shahab alege sa se manifeste violent si sa se razbune pe cei din jurul sau.

„Pe atunci nu pricepeam de ce-mi placeau asa de mult injuraturile, dar simteam ca ele erau cea mai reusita razbunare: nu era nevoie sa fii mare si puternic, ci doar sa poti vorbi… Sa poti deschide gura si sa zici orice stiai ca va isca multa enervare. Cuvintele acelea aveau o forta a lor. Spuse la momentul potrivit, puteau jigni de moarte. Nu mai era nevoie sa distrug nimic. Ai fi zis ca injuraturile fusesera inventate pentru oamenii slabi si mici, ca mine.”

         Autoarea a creat un mediu familial ostil, in care, in loc sa existe pace si armonie, se dezvolta ostilitati, frustrari, tensiuni, cu consecinte grave asupra tuturor membrilor familiei. Actiunea a fost totusi grabita, cuprinzand multe elemente care ar fi putut fi mai detaliate. Mi-ar fi placut sa iau parte la o transformare a lui Shahab, transpusa atat in gandire, cat si in comportament. Chiar daca copilul se maturizeaza si reuseste sa treaca peste impasul din copilarie, nu exista schimbari semnificate in vocea acestuia. Fiind un roman scris din perspectiva copilului, si uneori al mamei, ar fi trebuit sa existe diferente notabile in perceperea si filtrarea evenimentelor la care lua partea. Insa, de la inceput pana la sfarsit, Shahab poate aceleasi discutii cu Asi si Babi, cu modificari aproape insesizabile, in ciuda  acelor transformari cognitive si comportamentale.

           Cu toate acestea, Parinoush Saniee a reusit sa imi dea cateva lacrimi, sa ma emotioneze si sa imi demonstreze cat de importante sunt intr-o familie comunicarea, afectivitatea, dragostea si sustinerea.

Anunțuri

Un gând despre “Recenzie: Tatal celuilalt copil – Parinoush Saniee

  1. Pingback: In my mailbox #30 | falling in love with books

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s