Colectionarul – John Fowles

Mi-am cumparat aceasta carte datorita copertii. Imi placea fluturasul acela. Nu auzisem mare lucru despre Fowles, dar la scurt timp am devenit obsedata de el. Dupa Colectionarul, mi-am cumparat Magicianul, iar de la biblioteca am citit Iubita locotenentului francez si Daniel Martin. Am avut o tentativa si cu Omida, dar am abandonat-o repede.

Ce va pot spune despre Colectionarul? Mi-a placut destul de mult. Te tine in priza si se citeste foarte usor. Este romanul de debut al lui Fowles, si are niste citate incredibile si profunde. V-am lasat cateva aici.

Intriga este usurica: Frederick Clegg (sau Caliban)-  functionar de profesie si entomolog din pasiune – o rapeste pe Miranda – studenta la Arte – , pentru a-i arata acesteia dragostea pe care i-o poarta. Din acest moment, actiunea ne este prezentata din perspectiva celor doua personaje. Caliban – considera ca dandu-i mai mult timp Mirandei si facandu-i diverse favoruri (cu toate ca o tine prizoniera) aceasta va ajunge sa il iubeasca. Miranda – pe de alta parte, sufera si nu poate accepta aceasta rasturnare de situatie.

La nivel psihologic, aceasta carte ne dezvaluie maiestria cu care Fowles foloseste cuvintele. Analizand gandurile si actiunile lui Fred, ne putem da seama ca ceva nu este in regula cu el. Patrundem astfel in mintea unui „nebun”. Este un inadaptat si traieste intr-o lume a viselor si fanteziilor, influentata de filme. Crede ca ceea ce face este bine si este mandru de el deoarece a reusit sa o rapeasca pe Miranda fara sa lase urme. De fapt, Caliban nu poate discerne intre „bine” si „rau”. In lumea sa, tot ceea ce este frumos, trebuie colectat si pus la pastrare. Numai in acest fel frumusetea poate fi mentinuta pentru totdeauna.

Miranda este vazuta ca un fluture, pe care Caliban il adauga colectiei sale. Fluturele nu are nici o putere si nu poate spune nimic. Tot ce poate face este sa dea din aripi si sa astepte…

Finalul cartii este frustrant si derutant. Adica ma asteptam la el, dar… nu vroiam sa se termine in acea modalitate. In concluzie, nu pot spune ca este cartea mea preferata, dar cu toate acestea, m-a rascolit o perioada. Avem multe de invatat din ea. Problema este ca exista oameni cu dereglari mintale si suflete chinuite la tot pasul. Iti da fiori.

„Visul ma obseda. Noaptea ma tinea treaz, uitand tot ce facusem in timpul zilei. Aproape ca nici nu mai ieseam din hotel. Apoi a incetat sa mai fie un vis. Ma convingeam singur ca totul avea sa se intample cu adevarat (bineinteles ca eram constient ca era doar o amagire). Asa ca am inceput sa ma gandesc la tot felul de mijloace pentru a-mi atinge scopul, la tot ce trebuia aranjat si pus la punct si cum trebuia sa procedez. Imi spuneam ca nu am sa ajung niciodata sa fac cunostinta cu ea in conditii normale, dar daca ar locui cu mine mi-ar putea cunoaste partile bune si ar intelege. Nu m-a parasit niciodata ideea ca va intelege„.

 

Nota: 4/5

Quotes #2

Hey! Am o saptamana cam plina si nu am timp sa fac recenzii :(. Totusi, am zis sa va las cateva citate din Colectionarul lui John Fowles. E o carte foarte foarte draguta si interesanta. Acum 1 an sau 2 cred, facusem o obsesie pentru el si am citit cam tot ce aparuse la noi.

Acestea sunt:

–          „E colectionar. De aici provine tot ce este mort in el”

 

–          „Cu toţii dorim lucruri pe care nu le putem obţine. Faptul că acceptăm această situaţie dovedeşte că suntem oameni maturi, inteligenţi. Încercam toţi să luăm din viaţă ce putem. Şi dacă în cea mai mare parte a vieţii n-am avut nimic, ne luăm revanşa atunci când se iveşte ocazia.”

–          „Pentru nu el nu sunt decât un specimen dintr-un rând de fluturi. Când încerc să zburătacesc afară din rând, începe să mă urască. Se presupune că trebuie să fiu moartă, înfiptă în insectar, veşnic aceeaşi, veşnic frumoasă. Ştie că o parte din frumuseţea mea se datorează faptului că sunt vie, dar el moartă mă vrea. Vrea să fiu o moartă vie. (…) Într-o zi mi-a arătat ceea ce numeşte el „sticla de omorât”. Sunt prizonieră în această sticlă. Mă zbat, lovindu-mi aripile de pereţii ei. Dar pot vedea prin ea şi continui să cred că pot să evadez. Încă mai sper. Dar totul nu e decât o iluzie. Un perete rotund de sticlă groasă.” 

O seara frumoasa,

Roxana