Recenzie: Dezastrul de la Cernobil. Marturii ale supravietuitorilor – Svetlana Aleksievici

       Istoria omenirii este marcata de numeroase dezastre naturale, tehnologice, razboaie sau accidente aviatice. Din pacate, existe numeroase astfel de exemple care ne afecteaza, ne deruteaza, ne fac sa ne gandim pe ce planeta „bolnava” traim. Ma refer la atentatele teroriste, la 11 septembrie, la miile de oameni care au murit nevinovati. Cutremure, tsunami-uri, al doilea Razboi Mondial sunt scenarii demne de filme cu tematica apocaliptica. Din nefericire, acestea au avut loc, au distrus tot ce le-a iesit in cale, nu au tinut cont de gen sau varsta si au lasat in urma pagube materiale, durere si suferinta.

       Probabil unele dintre cele mai grave accidente, cu un puternic impact emotional, sunt cele produse din eroarea umana. 1986. Un an cate a incarcat istoria cu unul dintre cele mai cumplite dezastre nucleare, dupa bombardamentele atomice de la Hiroshima si Nagasaki. Pe primele pagini ale ziarelor vuia vestea ca reactorul nr 4 de la Cernobil a explodat. Au inceput cercetarile, goana dupa vinovatii pentru accident, pentru oamenii care au murit in chinuri, sau mai rau, pentru cei care au avut de suferit din cauza radiatiilor, pentru copii care se vor naste cu malformatii sau care nu se vor mai naste deloc. Bineinteles, adevaratii vinovati nu au fost de gasit, intreaga responsabilitate cazand pe umerii personalului operativ.

        Multa vreme nu s-a stiut adevarul despre explozie, despre efectele ei. Si acum, la 31 de ani de la catastrofa, exista inca intrebari fara raspuns, enigme si informatii ascunse. Acea noapte de 26 aprilie 1986 s-a dovedit a fi mai presus de imaginatia locuitorilor. Conducerea a camuflat adevarul, au amanat evacuarile, iar pentru o vreme totul parea a fi in ordine. Radiatiile in schimb, actionau miseleste, transformadu-se in inamicul invizibil, cel mai de temut. Din cauza acestora, a norului radioactiv care se intindea deasupra Europei,  eu existat sute de mii de victime, cu efecte resimtite imediat sau pe termen lung.

         Visul frumos al orasului Pripyat s-a transformat deodata in cel mai mare cosmar. Cernobilul avea sa insemne inceputul sfarsitului. Dupa ce au fost evacuati in graba, crezand ca incepe razboiul, nestiind de fapt adevarul, localnicii au lasat in urma lor obiecte, jucarii, lucruri de valoare la care sperau ca se vor intoarce intr-o zi. Nu aveau sa se mai intoarca niciodata. Acesteau au incremenit in timp, pastrand cu ele cu sufletul apartinatorilor. Un ursulet pe covor, un pat nefacut, o farfurie cu mancare neterminata. Orasul Pripyat… a ramas un loc pustiu, bantuit doar de radiatiile nocive, care au curmat vieti si au adus suferinta atator persoane.

       Dupa ani de cercetari, Svetlana Aleksievici reuneste in Dezastrul de la Cernobil, marturiile cutremuratoare ale supravietuitorilor, a celor care au acceptat sa isi reaminteasca acea zi ingrozitoare. ZIUA care le-a schimbat viitorul, care le-a naruit visele si i-a rapit pe cei dragi lor. O mama care si-a pierdut copilul, o sotie care a stat alaturi de sotul ei care trecea prin cele mai grele chinuiri, incapabila sa il ajute in vreun fel, un soldat, un pilot de elicopter, un lichidator. Toti au avut ceva de spus. Toti au fost martorii tacuti ai unui incident care a schimbat mii de vieti.

       Nu voi detalia toate povestile prezentate, toate consecintele nocive, coplesitoare. In schimb, voi pune un citat care m-a impsionat inca de la inceput. ATENTIE!!!! Acesta va poate afecta emotional:

„L-au imbracat in uniforma de ceremonie, i-au pus cascheta pe piept. Incaltaminte nu i-au pus, pentru ca picioarele i se umflasera. Niste bombe in loc de picioare. Uniforma de ceremonie a fost si ea taiata, nu au putut sa-l imbrace cu ea, trupul lui nu mai era intreg. Totul era o rana sangeranda. La spital, ultimele doua zile. Ii ridicam mana, iar osul se misca, se legana osul, tesuturile de pe trup se dezlipisera de el. Bucatele de plamani, bucatele de ficat ii ieseau pe gura. Se ineca cu propriile maruntaie. Imi infasuram mana cu un bandaj si i-o bagam in gura si numai eu stiu ce scoteam de acolo. Asta nu se poate povesti! Asta nu se poate descrie! Si sa mai si suporti. A fost pus in sicriu descult.”

       S-au scris multe carti si s-au facut multe filme avand ca subiect principal aceasta tragedie. Totusi, aceasta carte a Svetlanei Aleksievici, aceasta culegere de monologuri, de marturii ale dezastrului, mi se pare a fi una dintre cele mai autentice. Vocile supravietuitorilor te impresioneaza, lucrurile povestite te rascolesc. Va recomand sa cititi cartea Svetlanei daca doriti sa aveti si o alta perspectiva asupra Cernobilului, a unui loc care si in ziua de azi, respira moarte…

Multumesc editurii Corint pentru volumul oferit. Il puteti procura si voi de AICI.

Anunțuri