Recenzie: Miercuri, respiram – Ioana Chicet-Macoveiciuc

Probabil stiti deja ca imi place Printesa Urbana, ii urmaresc postarile si ii citesc cu drag si cartile. Astazi este despre ultima carte a Ioanei si anume, Miercuri, respiram. Daca celelalte volume au fost de parenting sau dedicate celor mici, Miercuri, respiram este un roman destinat tuturor persoanelor care doresc sa citeasca ceva usurel, frumos, trist, inspirat din viata reala, amuzant, cu persoanaje simpatice si intamplari situate la ambele poluri: atat tragice, cat si haioase.

„Mergem pe strada cu durerile noastre surde si nici nu le banuim pe ale celor din jur. Ii invidiem pentru vietile lor, pe care le banuim perfecte, pentru ca doar durerea noastra o putem simti cu adevarat. Dar viata perfecta nu exista. Ma gandeam la noi sase, femei diferite, cu vieti diferite, femei normale, cu nimic special sau deosebite, adunate impreuna la un curs oarecare, intr-o casa oarecare, veche si anonima. Sase povesti, fiecare cu durerea ei, mai mare sau mai mica, fiecare uriasa pentru cea care o traieste.”

       Ideea centrala a romanului este simpla. Sase (viitoare) mamici se intalnesc la un curs de Lamaze, tinut in mansarda unei case, pentru a descoperi noi lucruri despre urmatoarea perioada semnificativa din viata lor, maternitatea.  Insa, mansarda cu pricina va deveni locul conspirativ unde secretele vor iesi la suprafata, experientele vor fi impartasite si o stransa prietenie le va lega pe cele sase tinere. Fiecare dintre ele reflecta un anumit stereotip: mama eroina, viitoarea mama cu un corp de invidiat, picioare lungi, dinti perfecti si un par lung si des, tipa vegana care lucreaza intr-o multinationala, gravida ametita de hormoni si uituca, tanara bogata si organizata pana la ultimul detaliu.

„- Miruna, acum suferi peste limitele si puterile omenesti, e normal sa nu mai vrei sa traiesti, suntem programati sa fugim de durere, mai ales de cea sufleteasca, inclusiv cu pretul vietii. Dar durerea asta va deveni mai putin ascutita, o sa aducem vindecare impreuna, ai incredere. „

       Povestile de viata ale personajelor aduna la un loc cele mai rele scenarii: sotia inselata, barbatul violent, mama care si-a pierdut copilul, o casa pierduta, boli grave, accidente. Ok, fiecare dintre noi avem o experienta mai mult sau mai putin placuta prin care am trecut. Viata nu este roz si nu traim intr-un paradis unde tot ce zboara, se mananca. Totusi, mi se pare putin exagerat faptul ca intr-o miercuri, toate aceste femei trecute prin cele mai grele incercari ale vietii, s-au intalnit si au format o prietenie stransa. Probabil (cu parere de rau) multe persoane se vor regasi in cele de mai sus si vor rezona cu personajele. Povestile se rasfrang asupra cititorului, moment in care asistam la decaderea personajelor, a momentului in care cele mai negre vise, devin realitate. Intr-o masura mai mare sau mai mica, vom resimti durerea personajelor asupra noastra. Pentru acest lucru, am trecut peste mica exagerare mentionata mai sus. Ioana are capacitatea de a atrage cititorul folosind cuvintele potrivite, la momentul potrivit. Astfel, ajungi captivat de poveste fara sa iti dai seama ca deja ai parcurs cele 250 de pagini.

„Asa si cu greul din viata. In primele clipe, cand afli vestea cea rea, totul pare fara iesire. Crezi ca o sa mori de durere si de neputinta. Dar nu mori, nu, omul duce enorm de multe, mult mai multe decat isi poate imagina vreodata. Chiar si cand nu mai poti, tot mai poti un pic. Trebuie doar sa stai pe loc si sa astepti sa te obisnuiesti cu durerea. Apoi, incet-incet, de cele mai multe ori, afli ca negrul nu e atat de dens. Incepi sa vezi nuantele de gri, raza mica de lumina. O prinzi si traiesti mai departe inca o vreme, pana cand te loveste urmatorul intuneric, si iar plangi cu disperare, iar astepti sa te obisnuiesti cu durerea, iar cauti raza de speranta, iar tragi soarele pe strada ta. Si tot asa, iar in final, se cheama c-ai trait cu adevarat, ca ai luptat pentru tot ce ti s-a intamplat bun.”

       Eu am adorat momentele amuzante, mi-a parut rau pentru anumite personaje si am incercat sa imi imaginez cum ar fi traiesti intr-o casnicie toxica unde, in loc de siguranta si sprijin neconditionat, ai parte de certuri zilnice, cuvinte urate si o persoana care nu-ti este alaturi in momentele dificile.
Cu fiecare pagina citita veti intalni multe aspecte nefericite prin care trec cele sase tinere. Totusi, scopul romanului nu este acela de a deprima cititorul. Exista o doza de speranta si de putere in fiecare personaj pentru a face fata provocarilor si pentru a iesi din incurcaturi. Experienta sarcinii si a nou-nascutilor le va schimba principiile, le va da peste cap ordinea si le va aduce fericirea mult cautata.

Puteti cumpara si voi cartea de AICI. O gasiti la pretul de 28 ron si transport gratuit prin curier rapid doar în această librarie online.

       Multumesc celor de la  libraria online Libris pentru prezentul volum. Vreau sa va reamintesc de colectiile de carti online  in romana, carti in engleza, toate disponibile pe site. De asemenea, pe site-ul librariei gasiti jocuri pentru cei mici si cei mari deopotriva, filme, muzica si ceaiuri pentru a face din experienta lecturii, o placere.

Anunțuri