Ultima vrajitoare din Transilvania – Mathias- Anna Vary

mathias-ultima-vrajitoare-din-transilvania-vol-2_1_fullsizeMathias reprezinta volumul 2 din trilogia Ultima vrajitoare din Transilvania, scrisa de Anna Vary.  Aceasta mi-a fost oferita pentru recenzie de catre editura Herg Benet, carora doresc sa le multumesc foarte mult.

Datorita finalului neasteptat si brusc al primului volum, abia asteptam sa aflu continuarea aventurii Alexandrei in satul V. Volumul II are o actiune mai intensa si in acelasi timp, mai neobisnuita. Trei sferturi din evenimente se petrec in Bucurestiul agitat, si doar o mica parte se petrece pe taramul mistic al satului V. Mi-a placut mai mult atmosfera primului volum, cu toate misterele si legendele ce planau asupra satului, cu locuitorii sai izolati, bizari si enigmatici, dar nici cadrul creat aici, nu se lasa mai prejos.

In acest volum, Alexandra incearca sa isi restabileasca o ordine fireasca in viata sa de adolescenta, sa uite de toate  intamplarile ciudate petrecute in acea vacanta de vara. Insa, toata aceasta straduinta, este naruita in momentul in care mama sa  isi prezinta la cina noul iubit. Incepand din acest moment, actiunea o ia razna, iar evenimentele se succed cu o viteza ametitoare.

La capitolul personaje, cel care se afla in centrul atentiei este Mathias. Astfel, aflam si partea lui de poveste, si ajungem sa ii intelegem dragostea ce i-o poarta Contesei Aneke, dar si suferintele prin care trece. Cred ca Mathias este personajul tragic al acestei povesti, el fiind cel care are cel mai mult de indurat de pe urma „toanelor” lui Aneke, dar si a celorlalte personaje.

Un punct slab l-a constinuit personajul Alexandrei, sau mai exact, evolutia acesteia. In timp ce, personalitatea celorlalti s-a amplificat, iar ei, ca si persoane au progresat, Alexandra a stagnat, si s-a lasat dusa de val, avand un rol neinsemnat in derularea evenimentelor.

Un punct forte al acestui roman, il constituie faptul ca ne sunt dezvaluite o parte din acele taine care planau asupra lui Mathias, Aneke, Nori, Lorena.  Finalul a fost unul pe masura, Aneke reusind sa isi puna in aplicare planul de razbunare, acesta insa, provocand efecte nefaste asupra tuturor persoanelor implicate.

Eu una, abia astept urmatorul volum al trilogiei – „ALEXANDRA”. Mai jos aveti si coperta:

cats

Multumesc Editurii Herg Benet pentru ocazia oferita de a citi si recenza aceasta carte!

Date despre carte:

  • Titlul in romana: Ultima vrajitoare din Transilvania. Volumul II – Mathias
  • Titlul original: Ultima vrajitoare din Transilvania. Volumul II – Mathias
  • Editura: Herg Benet
  • An Aparitie: 2013
  • Nr. pagini: 288
  • Unde o puteti gasi: Libraria Herg Benet

Ultima vrajitoare din Transilvania – Contesa Aneke – Anna Vary

ultima-vrajitoare-din-transilvania-vol1-248x350Inainte de a scrie aceasta recenzie, doresc sa multumesc editurii Herg Benet pentru ocazia acordata de a citi aceasta carte.  Herg Benet este o editura relativ noua pe piata romaneasca, infiintata la sfarsitul anului 2010, si al carui obiectiv general este spirijinirea si promovarea tinerilor autori romani. Este extraordinar faptul ca exista persoane care apreciaza si sustin literatura romaneasca contemporana.

Am vazut ca tot circulau diverse postari si recenzii cu titlurile acestei edituri. Cu oarecare retineri, mi-am spus ca este timpul sa incerc si eu ceva. Rezultatul a fost unul incantator. Nu ma asteptam sincer sa imi placa asa mult Ultima vrajitoare din Transilvania.

Primul volum – Contesa Aneke – o aduce in prim-plan pe Alexandra, o adolescenta tipica, din Bucuresti, cu o personalitate puternica, care nu face exceptie de la regula: este rebela, incapatanata, nesupusa, curioasa si cu o atractie irezistibila spre cunoastere, mister si…. belele. Trimisa de parinti in Transilvania, in satul V, pe timpul vacantei de vara, Alexandra va descoperi un taram uitat de timp, plin de mituri si populat de bastinasi bizari. Insa, locul de maxima importanta al acestui sat il reprezinta ruina unui vechi castel enigmatic, asupra caruia planeaza o legenda infricosatoare. Aneke a fost contesa care a locui in acest castel, si in jurul careia au fost tesute cele mai stranii credite. Ca personaj secundar, ea va juca un rol important in desfasurarea evenimentelor.

Mi s-au parut un pic nonconformiste relatiile dintre Alexandra si parintii/fratele ei. Dar acest lucru nu face decat sa consolideze cadrul creat si sa confere o ambianta autentica. De asemenea, replicile dintre personaje decurg normal, nu sunt exagerate sau superficiale.

Cadrul creat de catre Anna Vary are toate elementele necesare pentru a te introduce in acea atmosfera mistica.  Pe primul loc se afla mediul de desfasurare al actiunii: acel castel intunecat si „bantuit”, o padure plumburie ce inconjoara satul si un cimitir obscur. Pe al doilea loc se afla personajele: lasandu-i la o parte pe Alexandra si fratele ei, si referindu-ma stric la locuitorii satului V, acestia sunt unele dintre cele mai indoilenice caractere create. Nu stii la ce sa te astepti din partea lor. Mai lipsea o coloana sonora, si aveam tot tacamul.

Derularea evenimentelor este rapida, neavand astfel timp sa te plictisesti. Intr-adevar, nu are o actiune surprinzatoare, dinamica sau foarte intensa, insa, povestile, satul in sine si tainele ce plutesc asupra lui, fac ca structura acestui roman sa fie captivanta. Finalul te tine cu sufletul de gura, si, in loc sa descurce itele povestii, mai rau le incurca.  Chiar sunt curioasa cum vor evolua lucrurile. In concluzie, abia astept sa ma apuc de volumul 2.

Nota: 4/5

Date despre carte:

  • Titlul in romana: Ultima vrajitoare din Transilvania
  • Titlul original: Ultima vrajitoare din Transilvania
  • Editura: Herg Benet
  • An Aparitie: 2012
  • Nr. pagini: 256
  • Unde o puteti gasi: Libraria Herg Benet