Chiar daca este un moment trist, dezastruos si crunt al omenirii, intotdeauna m-a fascinat sa citesc cat mai mult despre Holocaust, sa aflu prin ce au trecut evreii, sa descopar cat de nepasatoare a fost lumea din jur la suferintele acestora. Si chiar daca mi se rupea sufletul am continuat sa citesc. Lucrurile pe care le-am aflat sunt tragice. La Auschwitz au murit peste 1 milion de persoane in cele mai cumplite moduri. Ai crede ca acele camere de gazare erau un lux in care cei norocosi se stingeau rapid, fata de injectarea cu benzina sau torturile la care erau supusi cei mai ghinionisti. Stiu ca este dureros. Uneori stau si ma gandesc cum au putut comite nazistii (si nu numai) acele atrocitati. Nu erau si ei tot oameni?
Probabil putini dintre noi stiu ca astel de evenimente au avut loc si in Franta. Si probabil ca cea mai semnificativa manifestare a avut loc in vara anului 1942 la Paris, fenomen cunoscut sub denumirea de Vel’ d’Hiv. Spre rusinea mea, nici eu n-am stiut. In aceasta razie si arestare in masa au murit mai mult de 13 000 evrei, dintre care peste 4000 copii. Sub numele de cod „Vant de primavara” (ironic?) politia franceza a dus la piere intr-o singura zi, un numar mare de familii. Da, POLITIA FRANCEZA!!! Este revoltator! Aceasta razie este considera una dintre cele mai triste amintiri din istoria Frantei.
Tatiana de Rosnay aduce la lumina acele evenimente tragice care iti rup sufletul in doua. Povestea ne expune doua familii legate de un secret mistuitor. Si chiar daca personajele nu au trait in realitate, cadrul in care se desfasoara actiunea a existat.
Ajungem in trecut, in vara anului 1942, unde Sarah, o fetita evreica de numai zece ani este arestata impreuna cu parintii ei, si dusa intr-un lagar de la marginea orasului. Insa, inainte de a iesi pe usa face un lucru pe care il va regreta si care o va bantui toata viata sa.
In prezent, suntem transportati in familia Juliei – o jurnalista americana stabilita in Paris. Cu ocazia celei de-a saizecea comemorari a raziei de la Vel’ d’Hiv’, Julia este nevoita sa scrie un articol despre acest masacru. Fiind o noutate si pentru ea, evenimentele si secretele pe care le va afla o vor marca si ii vor zgudui viata din temelii. Afland secretul care leaga cele doua familii, Julia va incerca din rasputeri sa ii faca pe cei apropiati ei sa nu o uite pe Sarah, sa nu uite ce a insemnat ea si mai ales sa nu uite evenimentele dureroase prin care a trecut.
„Nimeni nu se uita la ei. Nimeni nu avea grija de ei. Rareori li se dadea sa manance. Erau atat de infometati, incat mancau iarba uscata, fire de paie. Nimeni nu ii linistea. Fetita se intreba: politistii acestia… ei nu aveau familii? Nu aveau copii? Copii la care sa se intoarca acasa? Cum puteau sa se poarte asa cu niste copii? Li se spusese sa faca asta sau procedau asa in mod firesc? Erau in realitate niste roboti, nu fiinte umane? Ii privi cu atentie. Pareau sa fie facuti din carne si oase. Erau oameni. Nu putea sa inteleaga”.
Este greu sa iti gasesti cuvintele atunci cand vorbesti despre traumele prin care au trecut cateva mii de copii. Te incearca tot felul de emotii fie ca vrei sau nu. Starile de ura, de frustrare, de dragoste sau tristete, de revolta si razbunare isi marcheaza locul prin care au trecut. Tatiana de Rosnay imbina realitatea cu fictiunea intr-un mod remarcabil, exprimand cu ajutorul lui Sarah toate suferintele prin care au trecut acei copii si familiile lor deportate la Auschwitz.
falling in love with books 
Cori was right 😀