Recenzie: Dezastrul de la Cernobil. Marturii ale supravietuitorilor – Svetlana Aleksievici

       Istoria omenirii este marcata de numeroase dezastre naturale, tehnologice, razboaie sau accidente aviatice. Din pacate, existe numeroase astfel de exemple care ne afecteaza, ne deruteaza, ne fac sa ne gandim pe ce planeta „bolnava” traim. Ma refer la atentatele teroriste, la 11 septembrie, la miile de oameni care au murit nevinovati. Cutremure, tsunami-uri, al doilea Razboi Mondial sunt scenarii demne de filme cu tematica apocaliptica. Din nefericire, acestea au avut loc, au distrus tot ce le-a iesit in cale, nu au tinut cont de gen sau varsta si au lasat in urma pagube materiale, durere si suferinta.

       Probabil unele dintre cele mai grave accidente, cu un puternic impact emotional, sunt cele produse din eroarea umana. 1986. Un an cate a incarcat istoria cu unul dintre cele mai cumplite dezastre nucleare, dupa bombardamentele atomice de la Hiroshima si Nagasaki. Pe primele pagini ale ziarelor vuia vestea ca reactorul nr 4 de la Cernobil a explodat. Au inceput cercetarile, goana dupa vinovatii pentru accident, pentru oamenii care au murit in chinuri, sau mai rau, pentru cei care au avut de suferit din cauza radiatiilor, pentru copii care se vor naste cu malformatii sau care nu se vor mai naste deloc. Bineinteles, adevaratii vinovati nu au fost de gasit, intreaga responsabilitate cazand pe umerii personalului operativ.

        Multa vreme nu s-a stiut adevarul despre explozie, despre efectele ei. Si acum, la 31 de ani de la catastrofa, exista inca intrebari fara raspuns, enigme si informatii ascunse. Acea noapte de 26 aprilie 1986 s-a dovedit a fi mai presus de imaginatia locuitorilor. Conducerea a camuflat adevarul, au amanat evacuarile, iar pentru o vreme totul parea a fi in ordine. Radiatiile in schimb, actionau miseleste, transformadu-se in inamicul invizibil, cel mai de temut. Din cauza acestora, a norului radioactiv care se intindea deasupra Europei,  eu existat sute de mii de victime, cu efecte resimtite imediat sau pe termen lung.

         Visul frumos al orasului Pripyat s-a transformat deodata in cel mai mare cosmar. Cernobilul avea sa insemne inceputul sfarsitului. Dupa ce au fost evacuati in graba, crezand ca incepe razboiul, nestiind de fapt adevarul, localnicii au lasat in urma lor obiecte, jucarii, lucruri de valoare la care sperau ca se vor intoarce intr-o zi. Nu aveau sa se mai intoarca niciodata. Acesteau au incremenit in timp, pastrand cu ele cu sufletul apartinatorilor. Un ursulet pe covor, un pat nefacut, o farfurie cu mancare neterminata. Orasul Pripyat… a ramas un loc pustiu, bantuit doar de radiatiile nocive, care au curmat vieti si au adus suferinta atator persoane.

       Dupa ani de cercetari, Svetlana Aleksievici reuneste in Dezastrul de la Cernobil, marturiile cutremuratoare ale supravietuitorilor, a celor care au acceptat sa isi reaminteasca acea zi ingrozitoare. ZIUA care le-a schimbat viitorul, care le-a naruit visele si i-a rapit pe cei dragi lor. O mama care si-a pierdut copilul, o sotie care a stat alaturi de sotul ei care trecea prin cele mai grele chinuiri, incapabila sa il ajute in vreun fel, un soldat, un pilot de elicopter, un lichidator. Toti au avut ceva de spus. Toti au fost martorii tacuti ai unui incident care a schimbat mii de vieti.

       Nu voi detalia toate povestile prezentate, toate consecintele nocive, coplesitoare. In schimb, voi pune un citat care m-a impsionat inca de la inceput. ATENTIE!!!! Acesta va poate afecta emotional:

„L-au imbracat in uniforma de ceremonie, i-au pus cascheta pe piept. Incaltaminte nu i-au pus, pentru ca picioarele i se umflasera. Niste bombe in loc de picioare. Uniforma de ceremonie a fost si ea taiata, nu au putut sa-l imbrace cu ea, trupul lui nu mai era intreg. Totul era o rana sangeranda. La spital, ultimele doua zile. Ii ridicam mana, iar osul se misca, se legana osul, tesuturile de pe trup se dezlipisera de el. Bucatele de plamani, bucatele de ficat ii ieseau pe gura. Se ineca cu propriile maruntaie. Imi infasuram mana cu un bandaj si i-o bagam in gura si numai eu stiu ce scoteam de acolo. Asta nu se poate povesti! Asta nu se poate descrie! Si sa mai si suporti. A fost pus in sicriu descult.”

       S-au scris multe carti si s-au facut multe filme avand ca subiect principal aceasta tragedie. Totusi, aceasta carte a Svetlanei Aleksievici, aceasta culegere de monologuri, de marturii ale dezastrului, mi se pare a fi una dintre cele mai autentice. Vocile supravietuitorilor te impresioneaza, lucrurile povestite te rascolesc. Va recomand sa cititi cartea Svetlanei daca doriti sa aveti si o alta perspectiva asupra Cernobilului, a unui loc care si in ziua de azi, respira moarte…

Multumesc editurii Corint pentru volumul oferit. Il puteti procura si voi de AICI.

Anunțuri

Recenzie: Tot ce nu ti-am spus – Celeste Ng

„Inainte de acel moment nu realizase cat de fragila era fericirea, cum, daca nu aveai grija, riscai s-o lovesti si s-o sfarami.”

       Lydia e moarta. Este propozitia cu care debuteaza romanul. Este afirmatia care va starni controverse, revolta in familie, va ridica intrebari fara raspuns. Lydia e moarta. Este cosmarul oricarui parinte, copil, frate, sora. Decesul unei persoane dragi, in conditii neclare, creeaza sentimente de culpabilitate, furie si actiuni nechibzuite din partea celor apropiati.

       Acesta este portretul familiei americane Lee. James este chinez, Marilyn caucaziana. Actiunea are loc in anul 1970, intr-o perioada in care, in America, relatiile interrasiale nu sunt inca acceptate, in care orice persoana de alta nationalitate este batjocorita, nu i se acorda suficienta incredere si este exclusa din grupurile sociale. Copii acestora, Nath, Lydia si Hannah, sunt cei care vor resimti efectele rasismului si vor recurge la anumite actiuni, datorita inadaptarii in mediul in care locuiesc.

      Tot ce nu ti-am spus prezinta drama familiei Lee. Trasaturile de personalitate, dorintele refulate, gandurile, frustrarile membrilor familiei sunt tesute ca intr-o panza de paianjen, interconectate, cu consecinte asupra celorlalti. Un lucru neadecvat facut de mama, se va rasfrange asupra lor si le va provoca o fisura, care va putea fi inteleasa si acoperita doar in momentul in care inevitabilul se petrece.

       Lydia este copilul mijlociu, cel mai iubit dintre cei trei. Copilul pe care Marilyn a dorit sa-l transforme in visul ei, sa faca ceea ce ea nu a reusit. Lydia este copilul asupra caruia se concentreaza toata atentia parintilor, in detrimentul celorlalti doi frati. Iar cand acest copil preaiubit moare, universul se prabuseste. Suntem martorii chinurilor prin care trec James si Marilyn, Nath si Hannah. A gandurilor pe care le au, a dorintei de a da timpul inapoi, de a gasi motivele si factorul declansator al tragediei.

„De obicei, mama ii dadea carti – carti pe care, desi nici una dintre ele nu realiza acest lucru, Marilyn le-ar fi vrut pentru ea insasi si pe care, dupa Craciun, chiar le imprumuta deseori de pe raftul din camera fiicei ei.”

        Firul narativ urmareste povestile celor 5 personaje, alternand intre trecut si prezent. Aflam astfel ambitiile celor doi parinti, a copilariei stricte si nefericite, a regulilor dupa care au crescut. Evenimente care i-au marcat si care ii conduc in prezent, ii predispun la greseli in cresterea copiilor. Greseli de care nu sunt constienti. Din punctul lor de vedere, ca orice parinte, tot ceea ce fac, fac sa le fie bine pruncilor, sa le asigure un viitor, sa fie mai fericiti, mai adaptati la mediul social decat au fost ei.

        Tot ce nu ti-am spus se refera exact la acest lucru. La toate lucrurile care nu au fost spune, care ar fi trebuit rostite la momentul potrivit, la vise si dorinte ascunse si neindeplinite, la disimularea realitatii, la ascunderea adevarului pentru a nu-i rani pe cei din jur. Familia Lee este una defectuoasa. Chiar daca s-a infiintat din dragoste, pe parcurs, datorita unui numar mare de factori, a inceput sa se destrame. Au uitat cum sa fie fericiti, cum sa se bucure din mici atentii. Au pus accent pe tot ce NU au capatat de la viata, in loc sa aprecieze ceea ce au.
       Celeste Ng a scris un roman care atinge subiecte des intalnite in viata de zi cu zi. Un roman trist, de pe urma caruia ramai cu semne de intrebare, dar care te impulsioneaza, iti da un avant si iti sadeste dorinta de a incerca sa repari din greselile pe care le-ai savarsit. Pana nu e prea tarziu…

Multumesc celor de la  libraria online Libris pentru prezentul volum. Vreau sa va reamintesc de colectiile de carti online  in romana, carti in engleza, toate disponibile pe site. De asemenea, pe site-ul librariei gasiti jocuri pentru cei mici si cei mari deopotriva, filme, muzica si ceaiuri pentru a face din experienta lecturii, o placere.

Recenzie: Splendida cetate a celor o mie de sori – Khaled Hosseini

„Toti barbatii isi vor lasa barbile sa creasca. Lungimea corecta este de cel putin un pumn inclestat sub barbie. Daca veti incalca aceasta prevedere veti fi batuti.

Cantatul este interzis. Dansul este interzis. Scrierea de carti, vizionarea de filme si pictarea de tablouri sunt interzise.

Atentie, femei: Veti sta tot timpul in casele voastre. Nu este cuviincios ca femeile sa bata strazile fara rost. Daca iesiti afara este obligatoriu sa fiti insotite de un mahram, o ruda barbat. Daca veti fi prinse singure pe strada, veti fi batute si trimise acasa.

Nu veti vorbi decat daca veti fi intrebate. Nu veti privii barbatii in ochi. Nu veti rade in public. In caz contrar, veti fi batute.

Fetelor le este interzis sa mearga la scoala. Toate scolile de fete vor fi inchise imediat. Daca veti incerca sa deschideti o scoala de fete, veti fi batuti, iar scoala va fi inchisa.

Daca veti fi gasite vinovate de adulter, veti fi omorate cu pietre. […]”

       Bun venit in Afganistan. Tara in care femeile sunt maltratate, cruzimea domneste si razboiul este la el acasa. Afganistanul a fost si este, un stat greu incercat, cu o istorie tumultoasa, marcat de razboaie care si-au lasat amprenta sangeroasa pe strazile oraselor si in inimile populatiei nevinovate. Este un subiect sensibil, dificil de abordat, datorita numarului imens de victime si a conflictului armat care ne da impresia ca nu se va termina niciodata. In fiecare zi exista un nou atac, un nou val de raniti si morti, un nou grup de refugiati. Exista insa si persoane care nu-si pierd speranta, care doresc o educatie, un alt inceput, o sansa la mai bine, persoane care au incredere ca va iesi si soarele pe strada lor si care actioneaza in acest sens.

       Splendida cetate a celor o mie de sori ne spune povestea a doua femei afgane care duc o viata chinuita, dar care, isi cumuleaza fortele pentru a indura toate nenorocirile ivite. Obiectivul il reprezinta supravietuirea dar si dorinta de a schimba ceva. Deoarece au avut ghinionul sa se fi nascut intr-o tara in care statul femeii nu valoreaza nici cat o ceapa degerata, incercarile prin care vor trece le vor dobori la pamant, le vor stoarce de vlaga dar, totodata, le vor incuraja pentru a razbate.

       Mariam este o harami, o copila din flori. Crescuta de mama ei, Nana, nu are parte de o copilarie prea fericita si nici de un mediu adecvat unei dezvoltari psiho-fizice armonioase. Retrase intr-o cocioaba pe un deal, pentru a nu-i afecta reputatia tatalui Jalil, Mariam si Nana traiesc de pe o zi pe alta si nu se bucura de frumusetile vietii. Nana este incapabila sa ii arate cat de mult o pretuieste, sa ii ofere dragostea de mama asa cum se cuvine si, ii aduce zilnic reprosuri.

„- Asta-i soarta noastra, Mariam. A femeilor ca noi. Sa induram. Asta-i tot ce avem. M-ai inteles? Ca sa nu mai zic c-or sa rada de tine la scoala. Sa fii singura. Or sa-ti strige ca esti harami. Or sa te faca in toate felurile. Si pentru ce?”

     Cu toate acesta, Mariam abia asteapta ziua din saptamana in care tatal ei vine sa o viziteze. Dragostea nemarginita pentru Jalil va fi insa, factorul declansator al unor evenimente care o vor transforma pe Mariam din fetita nevinovata din Herat, in femeia afgana supusa chinurilor zilnice din Kabul.

       Fortata de imprejurari, Mariam se marita cu Rasheed, un barbat cu mult mai mare decat ea, neingrijit si violet. Aici o intalneste pe Laila. In contrast cu copilaria lui Mariam, aceasta are parte de educatie, de acces la resurse materiale, carti si indrumare din partea parintilor. Pentru Laila, viitorul pare promitator. Insa, odata cu izbucnirea razboiului civil si a bombardamentelor, Laila ajunge in aceeasi casa cu Rasheed si Mariam. Daca la inceput relatia dintre cele doua femei este una ostila, de rivalitate, intamplarile prin care vor trece vor atenua ura si, vor conduce la formarea unei puternice legaturi care, le va ajuta in lupta pentru supravietuire.

       Statutul de mama joaca un rol foarte important si este evidentiat de-a lungul intregului fir narativ. Mariam a avut o mama care ii arata iubirea prin reprosuri, Laila a avut o mama care era prea preocupata sa isi planga baietii pierduti in razboi, in loc sa aprecieze copilul din prezent. Devenind la randul ei mama, Laila va face tot posibilul sa le fie bine celor mici, se va sacrifica si va indura multe atrocitati, greu de inchipuit. In plin razboi, viata celor doua femei ia numeroase turnuri. Mi-a fost greu sa citesc unele pasaje si de cele mai multe ori, trebuia sa fac o pauza pentru a expira. Da, sunt momente in care uiti sa mai respiri si ti se pune un nod in gat. Iti este greu sa realizezi ca aceste fapte se intampla si in viata reala, ca femeile sunt maltrate in cele mai crunte moduri si nimeni nu intervine, ca exista foamete si actiuni inumane, in care sunt luate mii de vieti. De actualitate, este atacul chimic pe care sirienii l-au lansat asupra propriilor cetateni. Aceeasi situatie si in Kabul, Afganistan. Daca nu exista razboi civil in care sa isi ia unii altora viata, exista bombardamente. Exista oameni speriati si refugiati in Pakistan si Iran. Exista oameni batuti pentru trecerea ilegala a granitei. Copii fortati sa mearga in armata. Exista oameni nevinovati care si-au pierdut viata…pentru razboiul altora.

„Noaptea, Laila statea intinsa in pat si urmarea strafulgerarile albe care se reflectau in geamul ei. Asculta rafalele armelor automate si numara rachetele care treceau cu vuiet pe deasupra casei, in timp ce casa se zgaltaia si bucati din tencuiala cadeau peste ea din tavan. Erau nopti in care lumina de la rachete era atat de puternica, incat puteai sa citesti o carte. Nu era chip sa te fure somnul. Daca atipea, nu visa decat membre desprinse de trup si incendii si gemetele ranitilor.”

      Kabulul a cunoscut trei stapaniri, una mai rea ca alta: a sovieticilor, a mujahedinilor si a talibanilor. Regimul politic aduce populatiei interdictii, pierderea libertatii si moartea celor dragi. Scenele redate in timpul si dupa terminarea razboiului sunt crunte. Case daramate, strazi pustii, ramasite umane imprastiate peste tot, supravietuitori care-si cauta membrii familiei printre ruine. Odata cu instaurarea talibanilor, statutul femeilor s-a redus la zero, singurele lucruri permise acestora fiind: ingrijirea de sot, copii si casa. Pentru orice altceva, erau pedepsite, batute si biciuite pana la sange. Pe acest fundal, Mariam si Laila duc o lupta crancena pentru supravietuire.  Vor reusi sa scape cu bine din razboi? Isi vor gasi linistea sufleteasca? Veti afla printre lacrimi, la finalul romanului.

       Exista trei personaje masculine in jurul carora graviteaza actiunea romanului si de care depind cele doua femei. Jalil, tatal lui Mariam, pe care aceasta il idolatrizeaza. Dragostea acestuia nu va fi insa niciodata asa cum se cuvine. Datorita orgoliului si reputatiei pe care o are, nu va reusi sa o tina aproape pe Mariam. Regretele vor veni mai tarziu, cand deja va fi prea tarziu. Rasheed este barbatul care le va face viata amara lui Mariam si Lailei. Este violent, are toane si le supune la chinuri groaznice atunci cand i se pare ca mancarea nu este buna, ca orezul este rece, ca nu este ordine in casa. Totodata, el va reprezenta motivul care va conduce la uniunea dintre cele doua femei. Ar mai fi Tariq. Baiatul din vecini, cu dizabilitate fizica, prietenul si confidentul din copilarie al Lailei. Rolul sau va fi unul fundamental, va aduce o raza de speranta.

       Romanul se termina intr-o nota oarecum pozitiva. Dar chiar si asa, Splendida cetate a celor o mie de sori este o lectura cutremuratoare, care va lasa urme si va sensibiliza cititorul. Va recomand sa cititi acest volum alaturi de un pachet de servetele, o patura calduroasa si un ceai fierbinte.

Multumesc celor de la  libraria online Libris pentru prezentul volum. Vreau sa va reamintesc de colectiile de carti online  in romana, carti in engleza, toate disponibile pe site. De asemenea, pe site-ul librariei gasiti jocuri pentru cei mici si cei mari deopotriva, filme, muzica si ceaiuri pentru a face din experienta lecturii, o placere.

 

Recenzie: Arhivista Wasp – Nicole Kornher-Stace

„Eu sunt arhivista. Trimisul, ambasadorul si avatarul lui Catchkeep pe pamant. Oasele si stelele ei sunt trupul meu; trupul si oasele mele sunt stelele Ei. Eu sunt Cea care va poarta, Cea care va sprijina, Cea la care se intoarce tarana voastra. Ati trait bine. Ati murit bine. Va eliberez. Nu-mi bantuiti calea.”

         Wasp este arhivista. Misiunea ei este de a apara societatea in care traieste, de stafii. Cu ajutorul unui bulgar de sare si un recipient sub forma de borcan, le atrage, le prinde in cursa si le captureaza, cu speranta ca una dintre aceste stafii ii va putea darui raspunsurile dupa care tanjeste. Cum s-a ajuns sa se traiasca intr-o asemenea societate violenta si cruda? Cum a luat nastere totul? De cele mai multe ori insa, stafiile sunt blocate in momentul propriilor morti. Fie repeta la nesfarsit ultimele fraze pe care le-au rostit atunci, fie se uita in gol si nu-si amintesc nici numele pe care-l poarta. Actiunea ia o turnura diferita atunci cand Wasp da peste ACEA stafie. Stafia unui soldat.

        Societatea in care are loc actiunea este una postapocaliptica, cum nu am mai intalnit in niciuna din cartile citite pana acum. Abunda de originalitate, nu urmeaza tiparul tipic distopiilor, se abate de la orice regula. Nu avem niciun triunghi amoros, nicio iubire care se infiripa pe parcurs, niciun adolescent enervant si plin de hormoni. O avem pe Wasp si stafiile, novicele, zeita Catchkeep si preotul care o slujeste.

       Legenda spune ca zeita Catchkeep, cea care vegheaza asupra lumii si careia i se aduc ofrande, a ales anumite persoane inca dinainte de nastere, pentru a fi novice, pentru a-i sluji, ca mai apoi sa intre intr-o lupta pe viata si moarte pentru ocuparea postului de arhivista. „Insemnata” de catre zeita cu o cicatrice pe obraz, arhivista este respectata de catre sateni si primeste daruri pentru munca pe care o depunde si pentru faptul ca ii apara si tine la distanta stafiile. In neconcordanta cu aceste fapte, arhivista este trimisa sa traiasca singura, izolata intr-o casuta prin care bate vantul.

      Wasp insa, nu este ca si predecesoarele sale. Are mila de stafii, nu le distruge si le elibereaza ori de cate ori are sansa, chiar si cu riscul de a fi pedepsita crunt de catre preotul lui Catchkeep. Protagonista noastra este mai mereu trista, nu isi gaseste locul in aceasta societate, doreste sa evadeze, sau sa schimbe ceva in desfasurarea lucrurilor. Acel ceva intervine atunci cand da peste stafia soldatului, care ii va oferi o parte din raspunsuri, ii va deschide portile spre o lume de neimaginat, o lume a mortilor, totul in schimbul unei misiuni pe care Wasp trebuie sa o duca la bun sfarsit.

       Am adorat tot la acest roman. Autoarea a conceput un univers fantastic, plin de mistere. A creat un puzzle cu elemente surpriza care, atunci cand sunt descoperite, se imbina perfect. A dezvoltat o actiune care se desfasoara pe doua taramuri, ambele create de la zero si total diferite, opuse. Si nu in ultimul rand, a pus in scena personaje puternice, cu personalitati bine definite, care evolueaza si iti induc stari de nervozitate, cum se intampla in cazul preotului lui Catchkeep, sau iti provoaca admiratie, cum se intampla in cazul lui Wasp si al stafiei.

        Cum am prostul obicei ca de cele mai multe ori sa nu citesc nici macar descrierea de pe spatele cartii, nu aveam nici cea mai mica idee la ce sa ma astept cand m-am apucat de Arhivista Wasp. Nu mica mi-a fost mirarea cand, am dat peste un univers ametitor si ciudat, care iti pune pe tava un mister pe care arzi de nerabdare sa-l dezlegi.

       Sunt multe de spus despre aceasta carte. Despre detalii, personaje si naratiune. Despre povestea frumoasa, cu un inceput abrupt si brutal, cu o continuare ca o cursa intr-un rollercoaster al groazei si un final lin, domolitor. Atunci cand ajungi la ultima pagina, ramai cu satisfactia ca ai invatat mai multe despre puterea prieteniei, despre ambitie, loialitate si curaj.

Va recomand sa cititi cartea cu mic, cu mare!

Multumesc editurii Corint pentru volumul oferit. Il puteti procura si voi de AICI.

Recenzie: Harry Potter si camera secretelor – J.K. Rowling

       Atunci cand pronunt numele de Harry Potter ma gandesc imediat la copilarie, la inceputurile timide in descoperirea tainelor literaturii, la magie, la iluzia ca poate intr-o zi voi primi si eu o scrisoare de la Hogwarts. Harry Potter reprezinta pentru mine (si probabil pentru multi alti cititori) seria pe care am indragit-o in copilarie, care mi-a deschis usile spre minunata lume a cartilor, care s-a situat si se situeaza inca, in topul lecturilor. Serie care m-a facut sa traiesc intr-un univers cu vrajitori si vrajitoare, creaturi fantastice, fantome si masini zburatoare. Nu degeaba se spune ca ai atatea vieti, cate carti citesti.

       M-am bucurat enorm cand am aflat vestea ca cei de la Editura Arthur au decis sa reediteze volumele. Astfel, in librarii a fost restabilita atmosfera fermecata de la Hogwarts, intr-o aparitie frumoasa, cartonata cu supracoperta si o traducere noua de Tatiana Dragomir. Detin inca si prima colectie, pe care am tot rasfoit-o in decursul anilor, insa trebuie sa recunosc faptul ca aceasta editie arata mult mai bine pe rafturile bibliotecii.

„Tocmai prin cicatricea aceea iesea Harry in evidenta, chiar si printre vrajitori. Cicatricea era unicul amanunt care amintea de trecutul misterios al lui Harry si de motivul pentru care cu unsprezece ani mai inainte fusese lasat pe treptele casei familiei Dursley. Harry avea doar un an cand supravietuise, nu se stie cum, atacului celui mai puternic vrajitor de magie neagra din toate timpurile, Lordul Voldemort – un nume pe care majoritatea vrajitorilor si vrajitoarelor inca se fereau sa-l rosteasca.”

         In primul volum, Harry Potter si piatra filosofala, facem cunostinta cu personajele, cu taramul fantastic de la Hogwarts, cu secretele care il bantuie. Aflam superstitii si obiceiuri, dar si diferentele dintre lumea vrajitorilor si cea a persoanelor care nu aveau niciun strop de sange magic in vene, denumiti „Mageamii”.  Mi-a luat putin timp sa ma acomodez cu acest termen deoarece in vechea traducere acestia erau denumiti „Incuiati”. Cititorii care se afla la recitirea seriei, vor mai da si peste alte neconcordante de acest gen. Insa, acomodarea cu acesti noi termeni este rezonabila si nu constituie un impediment.

       Harry potter si camera secretelor este al doilea volum din serie. Ca si in prima parte, Harry si prietenii lui sunt gata pentru a intra intr-un nou an scolar, in care vor invata vraji, leacuri si vor dezlega mistere care mai de care mai intortocheate si obscure.

       Anul 2 la Scoala de vrajitori este marcat cu instalarea unui nou profesor la catedra de Tehnici de aparare impotriva magiei negre. Cam ironic acest lucru. Profesorul Gilderoy Lockhart nu este nici pe departe ceea ce ar trebuie sa fie. El este doar un tip infumurat si egocentrist care, pe langa faptul ca nu are nici cea mai mica treaba cu tainele vrajilor, va v-a scoate peri albi. Este renumit pentru cartile publicate (Hoinar cu strigoii, Vacanta cu cotoroantele, In excursie cu trolii etc) in care isi povesteste calatoriile si cum a „infruntat” tot felul de creaturi cu ajutorul vrajilor. Vraji pe care nu stie sa le foloseasca. Ramane de vazut cat de mult va v-a enerva si pe voi. Este de remarcat capacitatea lui Rowling de a crea un astfel de personaj care sa ma scoata din sarite. Acest lucru se intampla de foarte putine ori.

       Dupa terminarea primului an scolar cu peripetii si evenimente imprevizibile, noul inceput la Hogwarts se caracterizeaza ca fiind plin de aventuri pentru prietenii nostri. Fac ce fac si, cei trei elevi nu reusesc sa stea departe de belele, in ciuda avertizarilor primite. Purtati de curiozitate si din dorinta de a descoperi secretele scolii, Harry, Hermione si Ron provoaca noi trasneli si tin piept unuia dintre cei mai de temut adversari. Masini zburatoare, paianjeni uriasi, alei intunecate, jurnale ascunse, serpi, atacuri misterioase… sunt doar cateva dintre elementele care caracterizeaza actualul an la Hogwarts. Un an mai intunecat, mai diferit, cu personaje mature si actiune continua.

       Tot in acest volum apare un nou personaj pe care eu l-am indragit. Dobby este o mica creatura, un elf care slujeste familia de vrajitori Malfoy. Acesta ni se prezinta inca din primele pagini si va influenta in mod semnificativ desfasurarea actiunii atat in prezentul roman, cat si in urmatoarele.

      Recitind aceasta serie, stiam de la inceput la ce sa ma astept, cunoasteam in detaliu universul creat. M-am reapucat de Harry Potter cu teama ca nu v-a mai avea acelasi impact asupra mea, ca in copilarie. Teama ca atmosfera nu va mai fi una magica, ca nu voi mai simti aceeasi placere sau aceleasi emotii, ca nu va mai exista acea sclipire. Cu toate acestea, cea mai mare neliniste era aceea ca, odata cu maturizarea mea, nu voi mai putea percepe lumea din Harry Potter cum o faceam acum zece ani, ca aceste carti vor reprezenta doar niste carti pentru copii si nimic mai mult. Total gresit. M-am bucurat mai rau ca un copil mic si am adorat aventurile celor trei. Daca din cine stie ce motiv nu ati reusit sa cititi Harry Potter pana acum, nu mai amanati momentul. Indiferent de varsta pe care o aveti.

PS: Buftina, eu inca te astept cu scrisoarea…

Multumesc mult editurii Arthur pentru volumul oferit. Pana in prezent au fost editate 3 volume din seria Harry Potter, pe care le puteti procura de AICI.

Recenzie: Miercuri, respiram – Ioana Chicet-Macoveiciuc

Probabil stiti deja ca imi place Printesa Urbana, ii urmaresc postarile si ii citesc cu drag si cartile. Astazi este despre ultima carte a Ioanei si anume, Miercuri, respiram. Daca celelalte volume au fost de parenting sau dedicate celor mici, Miercuri, respiram este un roman destinat tuturor persoanelor care doresc sa citeasca ceva usurel, frumos, trist, inspirat din viata reala, amuzant, cu persoanaje simpatice si intamplari situate la ambele poluri: atat tragice, cat si haioase.

„Mergem pe strada cu durerile noastre surde si nici nu le banuim pe ale celor din jur. Ii invidiem pentru vietile lor, pe care le banuim perfecte, pentru ca doar durerea noastra o putem simti cu adevarat. Dar viata perfecta nu exista. Ma gandeam la noi sase, femei diferite, cu vieti diferite, femei normale, cu nimic special sau deosebite, adunate impreuna la un curs oarecare, intr-o casa oarecare, veche si anonima. Sase povesti, fiecare cu durerea ei, mai mare sau mai mica, fiecare uriasa pentru cea care o traieste.”

       Ideea centrala a romanului este simpla. Sase (viitoare) mamici se intalnesc la un curs de Lamaze, tinut in mansarda unei case, pentru a descoperi noi lucruri despre urmatoarea perioada semnificativa din viata lor, maternitatea.  Insa, mansarda cu pricina va deveni locul conspirativ unde secretele vor iesi la suprafata, experientele vor fi impartasite si o stransa prietenie le va lega pe cele sase tinere. Fiecare dintre ele reflecta un anumit stereotip: mama eroina, viitoarea mama cu un corp de invidiat, picioare lungi, dinti perfecti si un par lung si des, tipa vegana care lucreaza intr-o multinationala, gravida ametita de hormoni si uituca, tanara bogata si organizata pana la ultimul detaliu.

„- Miruna, acum suferi peste limitele si puterile omenesti, e normal sa nu mai vrei sa traiesti, suntem programati sa fugim de durere, mai ales de cea sufleteasca, inclusiv cu pretul vietii. Dar durerea asta va deveni mai putin ascutita, o sa aducem vindecare impreuna, ai incredere. „

       Povestile de viata ale personajelor aduna la un loc cele mai rele scenarii: sotia inselata, barbatul violent, mama care si-a pierdut copilul, o casa pierduta, boli grave, accidente. Ok, fiecare dintre noi avem o experienta mai mult sau mai putin placuta prin care am trecut. Viata nu este roz si nu traim intr-un paradis unde tot ce zboara, se mananca. Totusi, mi se pare putin exagerat faptul ca intr-o miercuri, toate aceste femei trecute prin cele mai grele incercari ale vietii, s-au intalnit si au format o prietenie stransa. Probabil (cu parere de rau) multe persoane se vor regasi in cele de mai sus si vor rezona cu personajele. Povestile se rasfrang asupra cititorului, moment in care asistam la decaderea personajelor, a momentului in care cele mai negre vise, devin realitate. Intr-o masura mai mare sau mai mica, vom resimti durerea personajelor asupra noastra. Pentru acest lucru, am trecut peste mica exagerare mentionata mai sus. Ioana are capacitatea de a atrage cititorul folosind cuvintele potrivite, la momentul potrivit. Astfel, ajungi captivat de poveste fara sa iti dai seama ca deja ai parcurs cele 250 de pagini.

„Asa si cu greul din viata. In primele clipe, cand afli vestea cea rea, totul pare fara iesire. Crezi ca o sa mori de durere si de neputinta. Dar nu mori, nu, omul duce enorm de multe, mult mai multe decat isi poate imagina vreodata. Chiar si cand nu mai poti, tot mai poti un pic. Trebuie doar sa stai pe loc si sa astepti sa te obisnuiesti cu durerea. Apoi, incet-incet, de cele mai multe ori, afli ca negrul nu e atat de dens. Incepi sa vezi nuantele de gri, raza mica de lumina. O prinzi si traiesti mai departe inca o vreme, pana cand te loveste urmatorul intuneric, si iar plangi cu disperare, iar astepti sa te obisnuiesti cu durerea, iar cauti raza de speranta, iar tragi soarele pe strada ta. Si tot asa, iar in final, se cheama c-ai trait cu adevarat, ca ai luptat pentru tot ce ti s-a intamplat bun.”

       Eu am adorat momentele amuzante, mi-a parut rau pentru anumite personaje si am incercat sa imi imaginez cum ar fi traiesti intr-o casnicie toxica unde, in loc de siguranta si sprijin neconditionat, ai parte de certuri zilnice, cuvinte urate si o persoana care nu-ti este alaturi in momentele dificile.
Cu fiecare pagina citita veti intalni multe aspecte nefericite prin care trec cele sase tinere. Totusi, scopul romanului nu este acela de a deprima cititorul. Exista o doza de speranta si de putere in fiecare personaj pentru a face fata provocarilor si pentru a iesi din incurcaturi. Experienta sarcinii si a nou-nascutilor le va schimba principiile, le va da peste cap ordinea si le va aduce fericirea mult cautata.

Puteti cumpara si voi cartea de AICI. O gasiti la pretul de 28 ron si transport gratuit prin curier rapid doar în această librarie online.

       Multumesc celor de la  libraria online Libris pentru prezentul volum. Vreau sa va reamintesc de colectiile de carti online  in romana, carti in engleza, toate disponibile pe site. De asemenea, pe site-ul librariei gasiti jocuri pentru cei mici si cei mari deopotriva, filme, muzica si ceaiuri pentru a face din experienta lecturii, o placere.

Recenzie: Baby’s very first little black and white library – Usborne

       De curand am incheiat o colaborare de care sunt foarte incantata. Este vorba despre Carti pt copii – Independent Usborne Organiser. Daca nu ati auzit pana acum de aceasta editura, sunt sigura ca va veti indragosti si voi de ea.

       Catalogul acesteia contine carti in limba engleza pentru copiii de toate varstele. Incepand chiar cu cei mai mici dintre ei, bebelusii. Gama lor este foarte variata, acoperind toate gusturile copilasilor, chiar si acelora care isi pierd imediat interesul fata de un lucru. Gasim astfel enciclopedii, povesti, carti interactive, carti puzzle sau cu diverse activitati,  de colorat sau de construit, cu abtibilduri sau cu jucarii.

        Deoarece eu am acasa o maimutica de 7 luni, prima carte despre care va voi spune cateva lucruri este Baby’s very first little black and white library. Mai exact, este vorba despre o cutiuta micuta si dragalasa care contine urmatoarele 4 carticele: Animals, Faces, Babies si Going out. Atat eu, cat si Clara, suntem foarte incantate de acestea. Carticelele sunt potrivite ca dimensiune pentru manutele grasune ale bebelusilor. In interiorul lor gasim imagini in alb si negru, cu un puternic impact vizual. Pana la varsta de 3 luni, vederea nou-nascutilor este in plina dezvoltare, acestia distingand lucrurile doar pana la 20-30 cm si percepend doar nuantele de alb, negru si gri. Abia dupa 3 luni bebelusii incep sa perceapa tot spectrul de culori, incepand cu rosu. Tocmai din acest motiv, contrastul puternic de alb-negru, nuantat cu rosu, verde, galben etc, le capteaza atentia bebelusilor. Desenele sunt foarte simpatice si  infatiseaza animale, lucruri care pot fi gasite in natura, organe de simt si bebelusi in diverse ipostaze.

      Carticele pot fi folosite si mai tarziu, pentru copilasii care descopera limbajul. Deasupra fiecarei imagini este trecuta denumirea ei in limba engleza. Acest lucru faciliteaza retinerea cu usurinta a noilor cuvintelor, copii reusind sa creeze o corelatie cuvant-imagine.

      Trebuie sa mentionez si faptul ca materialul din care sunt facute, este unul de foarte buna calitate, dintr-un carton dur si lucios, greu de distrus chiar si pentru cei mai inventivi nazdravani.

        Noi folosim cu drag aceste cartulii, care mi par foarte utile si practice. Daca v-am facut curiosi puteti achizitiona setul de pe pagina aceasta: Carti pt copii – Independent Usborne Organiser. Tot aici, veti gasi o gama larga de alte minunatii, destinate educatiei celor mici intr-un mod placut si distractiv.

Multumesc Carti pt copii – Independent Usborne Organiser pentru setul oferit!